Nou

Voluntary Spirit for the Orphanage

Tipul Programului: Schimb de tineri 1.1

Data: 09.11.2010 – 16.11.2010

Locaţie: Oradea, Băile Tuşnad

Ţări Participante: Ungaria, România (10-10 participanţi/ţară)

Susţinător principal: Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare  in Domeniul Educaţiei si Formarii Profesionale

Ultimul nostru proiect a fost un Schimb de Tineri bilateral organizat împreună cu partenerul din Ungaria, KIE, ]n care ne-am unim cunoştinţele în ariile muncii sociale, învăţării non formale, organizării timpului liber şi ajutarea persoanelor dezavantajate. Tema principală a inclus explorarea posibilităţilor practice şi teoretice de integrare a persoanelor care cresc în orfelinate sau centre de copii. În afară de asta, s-a pus accent pe evoluţia personală a participanţilor, pe învăţarea non formală şi organizarea timpului liber pentru a activiza participanţii şi copii implicaţi.
În timpul schimbulu am discutat problemele copiilor din centre sociale şi am petrecut patru zile cu copii Centrul de Protecţie a Copiilor Sfântul Laszlo din Băile Tuşnad, şi alţii copii din împrejurime.
Între cei 20 de participanţi au fost unii, care au experienţe cu copii dezavantalaţi, din viaţa profesională, şi alţii care au fost laici în acest teritoriu. În cadrul selecţiei participanţilor, am pus accent pe selecţia persoanelor cu dezavantaje sociale.

Festivalul de Filme de Animaţie Metrion

FFAM 2010 a luat sfârşit şi a fost o experienţă de neuitat pentru iubitorii de animaţii, creatori de afişe precum şi pentru cei cărora îi plac spectacolele teatrelor de păpuşi. Am avut concurs de animţii şi de afişe, Ziua Internaţională a Animaţiei, Ziua poloneză şi ziua interactivă a teatrului de păpuşi. Pentru mai multe detalii accesaţi siteul oficial al evenimentului: www.maffestival.ro
Sponzorii Festivalului de Filme Animate Metrion au fost Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret prin Direcţia Judeţeană pentru Tineret Bihor şi Szülőföld Alap.

Olimpiada Campus

Tipul Programului: Olimpiadă

Data: 20.07.2010 – 22.07.2010

Locaţie: Debrecen, Ungaria

Ţări Participante: Ungaria, România

Debreceni Campus Nonprofit Közhasznú Kft a organizat un eveniment sportiv de 3 zile pentru studenţi din regiunea de graniţă dintre Ungaria şi România. Printre obiectivele evenimentului se numără promovarea sportului şi a activităţilor sportive, educarea şi motivarea la o viata mai sănătoasă, distracţie pentru studentii care doresc să facă sport, organizarea de evenimente comunitare, ajutarea constituirii si aprofundării dintre sportivii diferitelor instituţii educaţionale şi suporterii acestora, activitatea conexă a Festivalului Campus, facilitarea relatiilor dintre universităţile de lângă graniţa dintre Ungaria şi România. A fost posibilă aplicaţia în arii sportive precum fotbal de sală, tenis, volei de plajă, tenis de picior, baschet, streetball, handball, releu de înot, ştafetă, biliard, darts, concursuri de forţă, poker, triatlon şi bicicletă. Aplicaţiile se puteau face şi la biroul asociaţiei.

Informaţii suplimentare despre Olimpiada Campus se pot citi pe pagina de web www.campusolimpia.hu.

Orquestra Reciclaje

Tipul Programului: Youth in Action Schimb de Tineri 1.1

Data: 19.08.2010-28.08.2010

Locaţie: Coin, Malaga, Nerja, Spania

Ţări Participante: Grecia, Italia, Letonia, România, Spania, Ungaria(8 participanţi/ţară)

Limba de Lucru: Engleza si Spaniola

Acest schimb de tineri a reunit 40 de tineri în Andaluzia cu scopul de a dezbate politicile de reciclare a ţărilor participante, pentru a vizita iniţiative de reciclare şi teritorii naturale şi nu în ultimul rând pentru a forma orchestre care folosesc instrumente făcute din materiale reciclate. Am fost împărţiţi pe trei grupe; Percuţie, Muzică Corporală şi Dans, ne-am făcut instrumente din material reciclabil, ne-am învăţat coreografiile separate şi am arătat publicului din Coin, Malaga şi televiziunii Spaniole, de ce suntem în stare.

Youth – Environment – Climate

Tipul Programului: Schimb de tineri 1.1

Data: 05. 07.2010 – 11. 07.2010

Locaţie: Szczecin (Polonia)

Ţări Participante: Polonia,Turcia, Grecia, România, Ungaria (4+1 participanţi/ţară)

În timpul programului participanţii au discutat despre schimbarea globală a mediului şi rolul umanităţii în aceasta. Ei au putut învăţa despre legile prezente, şi innovaţiile abordate despre protecţia mediului în fiecare ţară. Ei au vizitat un Parc Naţional la Marea Baltică şi o staţie meteorologică.

Renewable Energy: the 3 forces can save our planet

Tipul Programului: Youth in Action Training Euromed 3.2

Data: 07.05.2010-16.05.2010

Locaţie: Grecia, Lefkas

Ţări Participante: Algeria, Egypt, France, Greece, Jordan, Morocco, Romania, Spain, Tunisia

Limba de Lucru: Engleza si Franceza

Acest curs de formare Euromed a reunit 24 de tineri din 9 tari si 12 organizatii din regiunea Euro-Mediterraneana.
Obiectivele principale ale proiectului au fost: 1 – sa analizeze situatia utilizarii energiei regenerabile in tarile reprezentate, 2 – sa contruiasca 4 modele functionabile care sunt solutii pentru energii regenerabile, 3 – sa intocmeasca un ghid englez-francez care poate fi utilizat pas cu pas ca un caiet de lucru de liderii de tineret care lucreaza cu copii si tineri.

Volunteers for the Youth Life of Oradea

Tipul Programului: Serviciul European de Voluntariat 2

Data: 04. 01.2010 – 04. 07.2010

Locaţie: Oradea şi împrejurimile

Ţări Participante: Romania, Ungaria şi Ukraina

Susţinător principal: Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare  in Domeniul Educaţiei si Formarii Profesionale

Asociaţia noastră organizează un program de voluntariat care durează şase luni pentru doi voluntari din Ungaria şi Ucraina. Sarcina voluntarilor va fi participarea activă în viaţa tineretului din Oradea prin organizarea de programe şi evenimente, respectiv ajutarea activităţilor organizaţiei noastre.

Două ţări, pentru nevoiaşi

Tipul Programului: Schimb de tineri 1.1

Data: 04. 07.2010 – 10. 07.2010

Locaţie: Oradea, Salonta, Saniob

Ţări Participante: Ungaria, România (17-17 participanţi/ţară)

Susţinător principal: Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare  in Domeniul Educaţiei si Formarii Profesionale

Cei 34 de participanţi din cele două ţări vor analiza situaţia orfanilor şi orfelinatelor din România şi la nivel European şi după acesta ei vor merge la două orfelinate unde vor avea activităţi de caritate şi unde vor organiza programe pentru copii, programe care vor ajuta integrarea acestor tineri în societate.

Mai multe detalii pe pagina www.orphanage.pihe.ro.

orphans from dotface on Vimeo.

Slide from dotface on Vimeo.

Meşteşuguri vechi – generaţii noi

Tipul Programului: Schimb de tineri 1.1

Data: 26. 03.2010 – 03. 04.2010

Locaţie: Baile Tudnad şi împrejurimile

Ţări Participante: Ungaria, Polonia, Olanda şi România (6-6 participanţi/ţară)

Susţinător principal: Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare  in Domeniul Educaţiei si Formarii Profesionale

În decursul acestui program grupul internaţional a calatorit în împrejurimile din Baile Tusnad şi a vizitat meşteri precum, sculptorul in lemn, cărămidaru, o moara, olarul, Muzeul Seciuesc, si Muzeul de Păpuşi, cu costume tradiţionale. Pe parcursul vizitelor participanţii au discutat despre viitorul acestor meşteşuguri.

Concurs de Animaţie

« Urmatoare   Anterior »