Voluntary Spirit for the Orphanage

Tipul Programului: Schimb de tineri 1.1

Data: 09.11.2010 – 16.11.2010

Locaţie: Oradea, Băile Tuşnad

Ţări Participante: Ungaria, România (10-10 participanţi/ţară)

Susţinător principal: Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare  in Domeniul Educaţiei si Formarii Profesionale

Ultimul nostru proiect a fost un Schimb de Tineri bilateral organizat împreună cu partenerul din Ungaria, KIE, ]n care ne-am unim cunoştinţele în ariile muncii sociale, învăţării non formale, organizării timpului liber şi ajutarea persoanelor dezavantajate. Tema principală a inclus explorarea posibilităţilor practice şi teoretice de integrare a persoanelor care cresc în orfelinate sau centre de copii. În afară de asta, s-a pus accent pe evoluţia personală a participanţilor, pe învăţarea non formală şi organizarea timpului liber pentru a activiza participanţii şi copii implicaţi.
În timpul schimbulu am discutat problemele copiilor din centre sociale şi am petrecut patru zile cu copii Centrul de Protecţie a Copiilor Sfântul Laszlo din Băile Tuşnad, şi alţii copii din împrejurime.
Între cei 20 de participanţi au fost unii, care au experienţe cu copii dezavantalaţi, din viaţa profesională, şi alţii care au fost laici în acest teritoriu. În cadrul selecţiei participanţilor, am pus accent pe selecţia persoanelor cu dezavantaje sociale.

Comments are closed.

-->