Archive for June, 2014

LIVES – Campanie de creştere a siguranţei în trafic pentru tineri

Szorolap terv

Asociaţia noastră a derulat prin intermediul Programului Tineret în Acţiune al Comisiei Europene o campanie de creştere a siguranţei în trafic şi iniţiative de atenţionare şi conştientizare pentru tineri ce au avut loc în 5 locaţii, 4 oraşe diferite (Satu Mare, Oradea, Cluj Napoca, Băile Tuşnad) în perioada 2013-2014.

Scopul acestor acţiuni a fost reducerea numărului de accidente rutiere, facilitarea circulaţiei sigure a generaţiilor mai tinere. Pe parcursul iniţiativei am încercat să atragem atenţia tinerilor asupra pericolului de accidente rutiere în cazul consumului de alcool în timpul conducerii sau înainte de urcarea la volan şi asupra pericolelor ce pândesc pietonii din oraş.

Aceste obiective au fost atinse prin intermediul unor instrumente de educaţie auxiliare (ochelari simulatori de stare de ebrietate, jocuri pe calculator) şi prin intermediul unor semne de avertizare şi fluturaşe, astfel participanţii s-au avertizat prin ei însuşi prin metode non-formale asupra pericolelor şi problemelor reale ale circulaţiei rutiere.