Primul flux al proiectului Leonardo da Vinci „Pregătire vocaţională pentru asistenţi medicali debutanţi în Debrecen” s-a încheiat

Asociaţia noastră anunţă sfârşitul primului flux al proiectului intitulat “Pregătire vocaţională pentru asistenţi medicali debutanţi în Debrecen”. Proiectul se desfăşoară în cadrul Programului Sectorial Leonardo da Vinci, parte a Programului de Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii.

Scopul proiectului este de a acorda oportunitatea de a dobândi experienţă practică în domeniul asistenţei medicale pentru acei tineri care au absolvit o formă de învăţământ în domeniul asistenţei medicale, dar încă nu au reuşit să obţină un loc de muncă în domeniu.

La începutul anului 2012 9 participanţi selectaţi pentru trainingul vocaţional au părăsit ţara, îndreptându-se spre Debrecen, Ungaria. Deplasarea a fost precedată de o serie de activităţi menite să pregătească participanţii pentru şederea în Ungaria şi pentru a-i familiariza cu proiectul şi cu Programul LDV: pregătire culturală, pedagogică şi lingvistică (engleză şi maghiară).

După 16 săptămâni de stagiu în străinătate, participanţii s-au reîntors în ţară cu o gamă largă de metode noi asimilate, cu noi abilităţi şi competenţe dobândite, dar cel mai important, cu experienţa necesară de a ocupa un loc de muncă în sistemul sanitar.

Toţi participanţii au fost mulţumiţi de stagiul de pregătire, admiţând că s-au dezvoltat într-o mare măsură în cadrul departamentului în care şi-au desfăşurat stagiul. Participanţii au fost repartizaţi la trei specializări: Chirurgie, Obstetrică şi Ginecologie şi Anestezie Terapie Intensivă.

Majoritatea participanţilor au primit deja oferte de muncă, unii dintre ei primind propuneri din ţări precum Austria sau Germania. Doi dintre participanţi s-au angajat deja în domeniu, punând în practică cu mare bucurie cunoştinţele acumulate pe parcursul pregătirii din Debrecen.

Putem afirma că munca grea care a fost depusă de aceşti tineri îşi va da roadele, astfel proiectul poate fi considerat unul de succes.

Trebuie să amintim că proiectul “Pregătire vocaţională pentru asistenţi medicali debutanţi în Debrecen” nu a luat sfârşit. În septembrie, alţi 12 participanţi vor pleca în Debrecen pentru 16 săptămâni, toate costurile legate de şederea lor vor fi acoperite de Comisia Europeană prin Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale. Detaliile legate de al doilea flux şi modul de aplicare vor fi publicate în timp util.

Comments are closed.

-->